racconti » Racconti dialettali » Lu vrocculu
Lu vrocculu
Si raccunta e si rapprisenta a vuatri nobili signuri chi 'na vota cc'era un patri chi avia tri figli fimmini, mischini campavanu pi forza picchi eranu puvureddi, allura cci bisugnava lu vestiri, li scarpi e tutti cosi; comu si dici: l'ogliu e la meccia.
Li figli, mischini, si privavano di tuttu e vidianu chi li vicini quarchi sfiziu si lu passavano. Un jornu la granni cci dissi a sò patri:
"Papà, tu cci vaj 'ncampagna a cogliri virdura"? Quannu veni a lu paisi, n'autri l'ammazzuniamu e la jemu a vinniri, cu li sordi chi guadagnamu mi fazzu 'na bedda vistina".
"Jncà, perciò, ju pi ttia nun cc'è ghiri"?
E accussi fici. Siddau lu sceccu, cci misi supra un paru di vertuli e partiu pi la campagna. Fora di lu paisi, fici, che diri, cinqucentu metri e truvau quanta virdura, cc'eranu giri, finocchi, burranii. Tempu di nenti ajnchiu li vertuli e ancora quarchi saccu e turnau a la casa tuttu priatu. Li fimmini quannu lu vittiru arrivari arristaru cuntenti.
"Perciò, accussi, tutta sta virdura cc'era"?
"Si, arrivau vicinu la Minnulazza e truvau lu beni di Ddiu".
Tutti contenti, li fimmini ammazzuniaru la virdura e poi si misiru paisi paisi a vinnila. A la fini ficiru tanti sordi e cu chissi la figlia granni si fici 'na bedda vistina.-
"Papà, ora tocca a mia"!
Dissi la figlia mizzana a lu patri chi lu nnu mani ju arre 'ncampagna.
Lu patri partiu pi la campagna, a lu solitu cu lu sceccu e du para di zimmila. Stavota, pi diri anziche tricentu metri nni fici setticentu, ma la truvau la virdura abbunnata, fici comu lu jornu prima, 'nta un lampu ajnchiu li zimmila e riturnau a la casa e cca lu stessu discursu. Ammazzuniaru la virdura e si misiru a vinnila, la vinneru e l'autra figlia cu li sordi si ju a fari pi dirisi un paru di scarpi. Allura parlau la figlia nica:
"Papà, pi li me soru jisti a cogliori virdura, ora cci vai puru pi mia"?
"Si, figlia mia, picchi nun cc'è gghiri"?
Lu 'nnumani arre, la stessa storia, si misi a cavaddu di lu sceccu e si misi a caminari pi la campagna, camina chi ti camina sta vota nun truvau chi si dici 'na pampina di virdura, nenti! Tutti cosi abbrusciati, la bedda virdura di li jorna passati havia scumparutu e la campagna ora paria un disertu pricisu. Lu poviru patri nun si putia dari paci:
"Geh, chi figlia sfurtunata, soccu potti succediri? Virdura cci nna statu quantu e gghe, e ora nun si trova cchiù 'na testa di cicoria. Ma comu potti essiri? Ju comunque nun m'arrennu e tantu me firriari finu a chi le truvari sta virdura".
Si misi camina chi ti camina e quantu girau pi la campagna ma e dici virdura, a un certu puntu di luntanu vitti chi c'era un pedi di vrocculu.
"Oh, talà chi truvau, un pedi di vrocculu, ora lu cogliu quannu no cci cunzamu la pasta". Scinniu di lu sceccu e jiu pi tagliallu, allura lu vrocculu si lamintau.
"Oh, chi figlia sfurtunata, mancu lu pozzu cogliri picchi si stuccau lu cuteddu", - cci pinsau un mumento e poi risurviu - "ora lu scippu cu tutti li radichi".
Si cci aggrappau pi lu zuccu e tira chi ti tira a la fini scippau ddu pedi di vrocculu. Scippatu lu pedi di sutta s'affacciau un vecchiu lordu e bruttu, sgangalatu chi nun era cosa mancu di taliari. Quannu s'affacciau cci dissi a ddu cristianu:
"Oeh, tintu cristianu, vuj livastivu lu cappeddu a la me testa".
"Pirdunatimi signuri, ju chi vulia livari li cappeddi a li cristiani? Vitti stu pedi di vrocculu e lu cugliu, chi sacciu si era lu vostru cappeddu"?
"Va beni, va beni", cci dissi, "lu pedi di lu vrocculu vi lu purtati, però viditi chi a li sei misi aviti a purtari a mia a vostra figlia la nica, e ora scinniti cca sutta".
Lu vecchiu fici scinniri dintra ddu pirtusu a ddu cristianu chi pi lu spaventu trimava tuttu comu 'na foglia e dda sutta cc'era 'na bedda casina, traseru e di dintra 'na cascia lu vecchiu pigliau un pocu di muniti d'oru e cci dissi di irisinni.
"Turnati a la vostra casa, manciati e viviti cu la vostra famiglia e nun vi scurdati chi a li sei misi m'ata a purtari a vostra figlia. Stati attentu a nun vi lu scurdari".
Chiddu mischinu nisciu di lu pirtusu, si misi a cavaddu di lu sceccu e si nni ju a lu paisi. Quannu li sò figli lu vittiru arrivari senza nenti 'nta li zimmila ci dumannaru:
"Papà, chi cuminasti. Haj purtatu tanta virdura e ora veni senza nenti? 'Nca, veru virdura nun ni putisti capitari"?
Cci dissi iddu: "Zittitivi chi firriau a tutti banni e chi potti truvari nenti? Virdura 'ncampagna nun cci nn'era cchiù, caminannu caminannu truvau stu pedi di vrocculu".
"Un pedi di vrocculu sulu? Ma chissu sulu chi cummeni vinnilu".
"Si, vinniri, chi vò vinniri, chissu nni lu manciamu nautri, si la nica vulia cumprarisi 'na vistina o un paru di scarpi cca cci su li sordi".
Li tri figli quannu vittiru ddi muniti d'oru s'allarmaru pinsannu a lu mali.
"Papà, ma chi facisti pi aviri tutti sti muniti d'oru? Forsi ti nni jisti a rubbari"?
"Ma no, ma chi pinsati figli mei, nun vi proccupati chi nun cci jiu a rubbari, cci fu un vecchiu chi mi li detti".
"Comu ti li detti, cci sunnu forsi cristiani chi dunanu maregni d'oru di sti tempi"?
"V'autri nun v'aviti a proccupari, mi li detti e basta, pinsati a cumprarivi quarchi cosa chi vi servi e ddocu basta".
Ma li tri soru nun nni vulianu sentiri nenti, cumminti chi lu patri avia fattu soccu avia fattu.
"Ora vennu li carabineri e ti vennu ad arristari e nautri arristamu suli e senza aiutu".
Dici lu patri: "Facitivi li fatti vostri figli mei, stati tranquilli chi dintra la nostra casa nun veni nuddu perciò nun vi lamintati".
Finarmenti, comu Diu vosi, li tri soru si tranquillizzaru. Passava lu tempu e iddi manciavanu e vivianu comu megliu cci vinia, quannu si avvicinaru li sei misi a lu mischinu di lu patri lu pinseri cuminciau a divintarici cchiù forti, pinsannu chiddu chi cci avia dittu lu vecchiu. Si fici ogni jornu cchiù malinconicu, ogni tantu si mittia a chianciri senza chi l'autri putianu capiri lu picchi.
"figlia mia com'è fari"? Si ricurdava la brutta facci di ddu vecchiu e nun si dava paci. "Figlia mia sfurtunata, ora comu e fari"? Li figli lu taliavanu e nun si putianu capacitari.
"Papà, ma chi hai? Havi quarchi misi chi ti disperi e nautri nun putemu capiri lu mutivu".
"Eh chi aviri figliuzzi mei? Nenti! Nenti haiu".
"Papà, chi hai? Dicinillu chi ti putemu dari aiutu":
"Nenti, nun vi lu pozzu diri".
Quannu arrivau lu tempu precisu, lu patri nun ni potti fari a menu e pigliau e cci lu dissi.
"Accussi, accussi, quannu scippau lu pedi di vrocculu m'affacciau un vecchiu e mi dissi chi voli a la cchiù nica di tutti tri".
La figlia nica allura pigliau e parlau: "Nun ti scantari, papà, chi cci vaju".
"Figlia mia, si tu cci vaji, poi jiu nun ti vju cchiù".
"Tu nun hai chi nni fari, si vidi chi chistu era lu me distini, ju cci vaju e poi videmu comu finisci".
Allura lu jornu signaliatu lu patri misi a cavaddu di lu sceccu la figlia nica e cci la purtau. Di lu pirtusu stavota a lu postu di lu vecchiu s'affacciau un beddu picciottu, beddu pi veru tantu chi la picciotta arristau cuntenti anchi si nun sapia chiddu chi sutta terra idda avia a ghiri a fari. A lu patri cci detti ancora un pugnu di muniti d'oru e cci dissi. "Vuj vi nni putiti jiri, a idda la lassati chi cci pensu ju, e lu poviru patri accussì fici.
La picciotta scinniu dintra lu pirtusu e stesi dda cu chiddu pi tantu tempu filici e cuntenti. Amuninni chi doppu tanti anni chista aspittava un bebè, era cuntintissima idda.
Ora lassamu stu discursu e ripigliamu a iddu, quannu la picciotta scinniu dintra lu pirtusu cci fici vidiri tutta la palazina.
"Lu vidi quantu stanzi cci sunnu? Cà tu si patruna di trasiri a tutti banni, però vidi sta stanza? Stai attenta a nun la grapiri mai e st'attenta a nun mi disubbidiri".
Cci dissi la picciotta: "Ma no! cu tuttu lu largu chi cc'eni chi mutivu haju di jiri a grapiri propriu chissa stanza"?
Cu lu passari di li jorna chista avia la curiusità di sapiri soccu cc'era dintra dda stanza, e di jornu in jornu la curiusità si facia sempri cchiù forti
"Ma picchì nun mi cci voli fari trasiri? Ju la vulissi vidiri armenu pi 'na vota sula, ju la vulissi taliari sulu 'na vota".
Un jornu mentri iddu era assittatu dintra la cucina, 'mmezzu li capiddi idda cci sapia attaccata 'na chiavuzza chi grapia dda stanza, e allura schirzannu e jucannu, senza chi ni fici capiri nenti a lu picciottu, idda cci la pigliau, cumminta a jiri a vidiri soccu cc'era dda dintra la stanza pruibita. Quannu iddu nisciu pi ghiri a caccia, la fimmina pigliau e ju a grapiri la porta. Dda dintra la stanza pruibita idda ju a truvari dudici angili tutti assittati a riccamari chi cusianu lu curridinu di lu picciliddu chi avia a nasciri, si firmaru quannu vittiru grapiri la porta e si misiru a gridari:
"Tradimentu tradimentu".
Allura mannaru a chiamari a iddu e cci dissiru chi la muglieri nun putia cchiù stari cu iddi e vosiru chi idda di dda si nna via a ghiri. Iddu, mischinu, si mortificava, ma nun avia lu curaggiu di dillu a la picciotta chi capennu lu dannu chi avia fattu ora si nni stava 'nta un cudicinu di la stanza a chianciri, dispirata pi li rimproviri chi cci facia lu picciottu.
"Comu, accussi? Ju ti raccummanau di stari arrassu di la stanza e tu cu lu tradimentu la jisti a grapiri? Cu ti lu fici fari chi eramu cueti e filici ccà e ora semu tutti 'nta lu 'nfernu"?
"Chi fiura, veru era chi ccà avia tuttu, ma la curiusità di sapiri soccu cc'era dintra dda stanza nun la potti duminari"
"Gioia mea, nun haiu soccu fariti, tu di ccà ti nna ghiri".
"Oh, chi svintura chi mi tocca, e ora dunni mi nni vaju"?
"Ora ti lu dicu ju dunni ti nni vaji", - pigliau e cci detti 'na matassa di filu di cuttuni - "Attacca chistu capu appena si fora e ti metti a caminari e mentri camini va sciugliennu lu filu. Quannu finisci lu filu trovi un purtuni, tuppiaci forti e vidi chi ti grapinu. Si nun ti vonnu grapiri allura cci dici: "facitilu pi l'armuzza di vostru figliu Carulinu", cci la diri pi tri voti e ti fazzu vidiri chi iddi ti grapinu subitu".
La picciotta nisciu di lu pirtusu, attaccau lu capu di la matassa e comu cci dissi chiddu, cuminciau a caminari, jia caminannu e jia sciugliennu la matassa di lu filu finu ad arrivari a ddu palazzu, e veru fu! Comu cci finiu lu filu si truvau davanti un beddu purtuni, tuttu 'ntagliatu. Pigliau e tuppiau, cci cumpariu 'na cammarera chi cci dumannau:
"Cu eni chi va caminannu a chist'ura"?
"Ju sugnu, vulissi trasiri 'nta lu palazzu":
La mischina era vistuta mala cuminata, nun era vistuta bona picchi li donzelli quannu la mannaru fora cci livaru li robbi boni chi avia di 'ngoddu.
La cammarera nun la vulia fari trasiri e cci dicia: "No, itivinni".
La mischina fici finta di irisinni, fici passari quarchi tempu e poi riturnau a tupiari. La rigina chi sintiu tuppiare arrè, s'affacciau a la finestra.
"Cu eni "?
"Grapitimi, facitimi trasiri, facitilu pi l'armuzza di vostru figliu Carulinu".
"Oh, l'arma biniditta di me figliu", e la rigina chiudiu la finestra. A la rigina tanti e tanti anni prima cci avianu arrubbatu lu figliu e doppu tantu tempu idda s'avia cumminciutu chi era mortu. A stu sò figliu cci l'avianu arrubbatu di 'nta la culla li donzelli e si l'avianu purtatu nni lu loru regnu, iddi eranu dudici e lu tiniau 'ncantatu dda 'nzemmula cu iddi. La rigina l'avia chiantu pi mortu.
La picciotta turnau a tuppuliari.
"Grapitimi, facitilu pi l'armuzza di vostru figliu Carlu", e foru du voti. La riggina nun ni vosi sentiri nenti mancu sta vota.
"Vi nni putiti jiri chi jiu nun vi grapu".
Dilusa la picciotta dda fora ricurdannusi li paroli di lu piccittu, tuppiau ancora.
"Mi grapissi, pi pietà, lu facissi pi l'armuzza di sò figliu Carlu".
A li tri voti la rigina datu chi li cosi avianu a ghiri accussi, pigliau e cci grapiu e la fici trasiri, quannu trasiu cci dumannau:
"Ma tu, comu lu sai chi jiu avia un figliu"?
"Nenti, rigina, nun lu sapia, accussi mi vinni di dirici".
A la rigina dda picciotta cci fici pietà e allura cci detti 'na casuzza, cci misi un lettu e la tinia dda. Basta, finiu accussi chi arrivau lu tempu chi chista avia a cumprari stu picciliddu, lu cumprau e tutti sti beddi cosi, e cuntinuau a stari dintra lu palazzu cu la rigina, sempri sula 'nta dda casuzza comu 'na Cinirentula. Quannu li dunzelli sappiru chi chista appi stu picciliddu (a iddu lu 'ncatinavanu) tutti e dudici ogni notti jianu a truvari stu nutricu. A idda la facianu jiri cu sò maritu e li dunzelli si pigliavanu "mbrazza lu picciliddu e cci cantavanu la ninna nanna.
A la vò, figliu a la vò
figliu di lu re Carlu
e niputi di lu re Donigno
si tò nanna lu sapissi
fasci d'oru ti mittissi.
E facianu mezzi nuttati di cantari sempri accussi, li servi li sintianu sti cantati, ma nun si putianu spiegari soccu era. "Ma cu eni chi canta' Di unni veni? Picchi a stu picciliddu cci fannu tutti sti angarii"?
Ammatula chi si sbattianu la testa, nun ni putianu capiri nenti, però sintianu tuttu ddu magisteru. Quannu a li dunzelli paria a iddi chi cci stava pi agghiurnari, pigliavanu e 'ncatinavanu a iddu e riturnavanu a la sò casa, lu 'nnumani arrè, lu stessu discursu. Sta storia durau pi un pezzu di tempu:
A la lò, a la lò, figliu a la lò
figliu di lu re Carlu
e niputi di lu re Domigno,
si tò nanna lu sapissi
li fasci d'oru ti mittissi.
Tutti li notti li dunzelli ripitianu la ninna nanna a lu picciutteddu, li cammareri a un certu puntu nun ni pottiru chiù di sentiri cantari accussì, e tutti scantati lu eru a cuntari a la rigina.
"Sapi, riggina, tutti li notti accussi accussi 'nti la stanza di lu picciliddu si sentinu voci di fimmini chi cci cantanu la ninna nanna".
Dici la rigina: "Ma po' essiri stu discursu"?
"Po' essiri, perciò chi nautri cci dicemu 'na cosa pi 'nautra? Stanotti veni cu 'nautri e la facemu attintari".
La notti appressu quannu li dunzelli avianu arrivatu e si misiru a cantari la ninna nanna, eru a chiamari la rigina e la ficiru attintari e chidda 'ntisi ddu discuru.
"Allura chistu picciliddu eni figliu di me figliu? Comu a ma fari? Comu a ma fari"?
Lu 'nnumani, doppu chi a iddu li dunzelli si lu purtaru 'ncatinatu, la rigina piggliau e gghiu n'idda.
"Ora tu a mia m'adiri com'eni lu fattu".
Chidda mischina sbuttau a chianciri e cci cuntau tutta la storia.
"Stasira, appena veni" - cci dissi la rigina - "T'affari diri soccu cci voli pi putiri livari lu 'ncantu".
Allura idda la sira quannu cci vinniru li dunzelli e a Carlu cci lu purtaru, cci dissi: "Diccillu soccu cci voli pi livariti di 'ngoddu stu 'ncantu".
"Si", - cci arrispunniu iddu - "comu fazzu a diriccillu, e poi chi fa mi lu dicinu"?
"Tu chi 'nnaffari? Prova e vidi comu t'arrispunninu".
Allura iddu cci dissi a li dunzelli: "ju staju beddu tranquillu, a me muglieri mi la faciti vidiri, a me figliu mi lu faciti vidiri, ma chi cci voli pi livarimi stu 'ncantu"?
"Ih, chi cci voli? cci voli 'na notti chi nun agghirna mai".
Allura la notti appressu quannu li dunzelli cci purtaru arrè a sò maritu 'ncatinatu pi farici vidiri a sò muglieri, iddu pigliau e cci lu dissi.
"Sai chi cci voli pi livari lu 'ncantu? Cci voli 'na notti chi nun nun avi agghiornari mai".
"Nun ti scantari Carlu, appena lu sapi tò matri piglia pruvvidimenti, certu sapi comu fari".
E accussi fu, la rigina detti ordini di custruiri un tiluni grandissimu capaci di attuppari tutta dda zona quantu lu lustru di lu jornu nun s'avia a vidiri di la genti chi cci abitavanu, detti puru ordini chi s'avianu a ammazzari tutti li gaddi quantu nun cantavanu pi rivilari a li dunzelli chi la notti stava pi finiri e stava pi agghiurnari. Tutti li campani foru attaccati e li parrini appiru ordini di nun diri missa, li roggira s'avianu a firmari, 'nsumma nun avia a jurnari. Allura stabilita li dunzelli riturnaru ni lu picciliddu, ma stavota lu tempu passau senza chi putia mai agghiurnari picchi 'nta stu frattempu la rigina avia fattu muntari supra dda zona lu tiluni. Stettiru, stettiru iddi sempri a cantarici la ninna nanna a lu picciliddu. La capa cci dicia: "Amuninni chi eni tardu, a mia mi pari chi sta notti amu statu assai".
L'autri si affacciavanu e vidianu chi era a tutti banni scuru e cci rispunnianu: "Ma no, ancora nun eni jornu, nun si vidi ancora nè 'na stidda ne si sentinu gaddi cantari, perciò nun eni ura. Stamu ancora anticchia".
"Ammia mi pari chi cc'è 'na cosa strana".
Sempri s'affacciavanu e sempri cc'era scuru chi paria mezzanotti. Quannu lu suli era beddu autu chi cannaliava comu lu focu, a un corpu livaru ddu tiluni, ficiru sunari tutti li campani e tutti cosi. Tutti ddi dudici dunzelli quannu vittiru chi era jornu a un corpu scapparu e a lu picciottu lu lassaru dda curdiatu e accussi successi chi cci livaru lu 'ncantesimu.
Carlu si livau lu 'ncantesimu, allura poi la rigina fici maritari pi veru a sò figliu cu la picciotta, vattiaru lu picciliddu e ficiru tanti fistiggiamenti e accussi finiu la storia.
Lu cuntu eni lestu, lu cuntu eni finutu, a vossignuria c'è piaciutu?
1234567
un altro testo di questo autore un'altro testo casuale
2 recensioni:
- Cari amici, grazie di cuore per il vostro incoraqggiqamento.
Nella cultura niente può nascere all'improvviso, con un colpo di bacchetta magica... appunto!!!
La cultura locale e le lingue sono il frutto di un costante lavorio, di una sedimentazione di contini inserimenti di altri popoli ed altre lingue, di scrittori che nel corso dei secoli hanno scrito ed aggiornato il linguaggio scritto influenzando anche quello parlato. Pensate alla storia di Sicilia e a tutti i popoli che l'hanno "visitata"; un meticciato incredibile che ha arricchito l'Isola contribuendo alla formnazione di unan cultura siciliana ricchissima di scrittori, poeti, artisti vari che pur parlando al mondo sono portatori della cultura della loro terra. Nessuna altra regione d'Italia può vantare una tale ricchezza. Solo le regioni del Nord Est possono vantare un simile attaccamento ma manca di scrittori che possono farla conoscere nel resto del paese, il napoletano è conosciuto ed apprezzato soprattutto per il teatro di De Filippo e le poesie di Salvatore Di Giacomo, oltre che per le canzoni.
- è una bella fiaba, come quelle di un tempo con morale, piena di valori, complimenti
- Hai fatto bene a recuperare questo cuntu. Nella sua disperata e disperante ingenuità rivela la vecchia cultura contadina meglio di un saggio di sociologia. Gli ingredienti ci sono tutti: la speranza, la miseria, la superstizione, la tristezza, la magia, la religione, il lieto fine.
Plaudo a questo tuo sforzo.
Rosario Amodeo

Opera pubblicata sotto una licenza Creative Commons 3.0